Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a răspuns, întrebat dacă va avea o discuție cu Patriarhul Daniel în ceea ce privește impozitarea Bisericii, că va urma o discuție informală și că aceasta ar putea avea loc inclusiv la slujba de duminică.
Întrebat dacă urmează o discuție cu Patriarhul Daniel despre impozitarea Bisericii, Teodorovici a răspuns afirmativ. „De ce să nu avem? Putem discuta orice fel de subiecte. Va fi o discuție informală. Putem avea această discuție chiar și la Biserică, la slujba de duminică”, a susținut ministrul Finanțelor, sâmbătă, la Antena 3.
De asemenea, Teodorovici a precizat că nu și-a schimbat opinia în legătură cu impozitarea Bisericii.
„Nu mi-am schimbat punctul de vedere, dar nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar a sublinia mult mai bine și mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate față de problemele cu caracter social. Adică, acele sume rămân la Biserică, nu le ia statul. Iar Biserica, de acei bani, întreprinde activități pe care statul le menționează, și anume, cu caracter social: copii cu probleme, oameni cu dizabilități, oameni în vârstă”, a spus Eugen Teodorovici.
Chestionat cum verifică statul ce face Biserica, ministrul de Finanțe a susținut că s-ar aplica o sumă forfetară.
„Asta a fost ideea, discutăm împreună. Biserica a demonstrat că mult mai bine gestionează astfel de probleme, statul este coregent la acest capitol, de a avea grijă de probleme sociale. Astfel de acțiuni opresc acel curent negativ împotriva Bisericii!”, a declarat ministrul.
Recent, Teodorovici a susținut că este „o sursă de inspirație pentru Patriarh”. „Patriarhul se inspiră din ceea ce spun eu. Sunt o sursă de inspirație pentru Patriarh”,a adăugat ministrul Finanțelor.
Anul trecut, când era consilier al premierului Tudose, Eugen Teodorovici a revenit cu ideea impozitării veniturilor Bisericii Ortodoxe Române, având chiar un plan concret. Mai exact, propunerea pe care o avea în vedere era identificarea, de comun acord cu BOR, a activităților economice care pot fi impozitate, iar banii să rămână tot în gestionarea Bisericii, însă să fie cheltuiți în domenii pe care statul le decide.Teodorovici a adăugat că sunt și alte zone din care statul poate scoate bani, dar pe care Biserica „nu le îndrăgește”, iar în aceste condiții „trebuie să înteleagă și să aleagă”.